Implantul dentar este una dintre cele mai durabile și fiabile soluții pentru înlocuirea dinților lipsă. Implantul constă în inserarea unui mic șurub de titan sau aliaj de titan în osul maxilarului sau mandibulei, care servește ca rădăcină artificială pentru dinte.
Contribuind la îmbunătățirea vorbirii, masticației și esteticii zâmbetului, inserția dentară sau implantul dentar va îmbunătăți calitatea vieții pacientului care optează pentru această procedură.

Explorăm astăzi diverse tehnici moderne utilizate în clinicile QMed de implant dentar situate atât în Bucuresti, în sectorul 4, dar și în Popești-Leordeni, alături de doamna doctor Bianca Ursachi, Medic specialist în Chirurgie Dento-Alveolară.

Care este momentul potrivit pentru inserarea unui implant dentar

1. Este posibilă inserarea unui implant dentar imediat după extracția unui dinte ce nu mai poate fi salvat?
Este chiar recomandat să se insereze implantul dentar în aceeași ședință cu extracția pentru a preveni pierderile osoase ce apar ca urmare a extracției. Cu cât pacientul stă mai mult timp fără implant în zona în care și-a scos dintele, cu atât mai mult se resoarbe osul. În momentul în care nu mai avem os suficient, nu mai putem pune implant dentar decât dacă facem adiții osoase.

2. Când se poate insera implantul dentar, dacă nu se poate face în aceeași ședință cu extracție?
Atunci când avem infecții acute ale dinților ce trebuiesc extrași, inserarea implantului dentar se va face la cel puțin doua luni și jumătate din momentul extracției. Aceasta se face pentru a permite organismului să vindece zona în care a fost infecția și să punem implantul în os sănătos.

Adiția de os, tehnicile Sinus lift și A-PRF – ce sunt și când sunt recomandate

3. Când este nevoie mai exact de adiția de os și de ce apar pierderile osoase?
Pierderile osoase apar în urma unor extracții complicate, a infecțiilor dinților existenți pe arcadă, sau pur și simplu din cauza extracției unui dinte în locul căruia nu a fost pus implant într-un timp scurt. Osul maxilar care nu are mai are funcție se resoarbe în ritm accelerat.

În toate aceste cazuri este necesară adiția osoasă pentru a crea suficientă structură în care să inserăm viitorul implant.

4. În ce constă tehnica de sinus lift și când este utilizată?
Tehnica de sinus lift se folosește atunci când nu avem suficient os în sens vertical la nivelul maxilarului superior în zonele laterale (zonele molarilor).

Tehnica presupune ridicarea membranei sinusale și efectuarea adiției osoase imediat sub această membrană. Astfel obținem un plus de os în care putem insera ulterior implantul dentar.

5. Adiția de os este riscantă? Care sunt contraindicațiile și de unde se obține osul adiționat?
Fiecare tehnica de adiție osoasă este diferită și se folosește exact pe cazurile pentru care a fost concepută. De aceea medicul specialist va alege metoda de adiție care se potrivește fiecărui pacient în funcție de nevoia acestuia și de starea lui de sănătate locală și generală.


Rata de succes a acestor adiții este destul de mare, mai ales dacă este efectuată de un medic specialist cu experiență.
Materialul de adiție de elecție este cel recoltat de la pacient în combinație cu biomateriale de calitate.

6. Când folosim tehnica A- PRF și ce este aceasta?
A-PRF ( Advanced Platelet Rich Fibrin) este o metodă revoluționară prin care se obține o membrană gelatinoasă din sângele propriu al pacientului, printr-o tehnică de centrifugare a acestuia.


Membrana astfel obținută are un conținut bogat în factori de creștere și trombocite care accelerează și stabilizează procesul de vindecare. Tehnica A-PRF se folosește cu succes după extracții dentare, după tehnici de sinus lift sau în orice altă intervenție chirurgicală.

Alegând una dintre clinicile noastre de implantologie din București, sectorul 4, sau din Popești Leordeni, veți avea alături o echipă de medici implantologi profesioniști, preocupați de calitatea și durabilitatea tratamentului de implant dentar. Prețurile pentru procedura de implant dentar în clinicile QMed sunt competitive, iar materialele și echipamentele utilizate sunt de ultimă generație.

Citește și:
Implantul dentar, o procedură eficientă și sigură
De ce nu trebuie să amâni implantul dentar?
7 Mituri despre aparatul dentar
Importanta Aparatelor Dentare