Implantul dentar este de cele mai multe ori cea mai bună soluție pentru restaurarea danturii. Cu implantul dentar obținem un aspect natural al dinților și un zâmbet frumos, reabilitarea vorbirii și restabilirea funcției de masticație.
Poate că ai fost la un consult stomatologic și ți s-a recomandat și ție această soluție. Sau poate consideri că ar putea fi cea mai bună pentru tine. Dacă da, ești probabil în căutarea unor informații despre ce presupune și cum decurge procedura de implantare dentară – analizele, procedura de implantare și tratamentele după implantul dentar.
Acestea sunt primele informații pe care le primesc și pacienții care vin pentru un prim consult în clinicile noastre stomatologice din București, sectorul 4 – zona Brâncoveanu, Reșița sau din Popești Leordeni. Ei vor să știe dacă implantul dentar este soluția care li se potrivește și să înțeleagă mai bine procedura, care sunt analizele pentru implantul dentar și costurile.
Am adunat întrebările primite de la pacienții clinicii noastre cu privire la modul în care decurge procedura de implant dentar. De la pașii pe care îi ai de parcurs la procedurile necesare, la investigațiile și analizele preliminare pe care trebuie să le faci sau cum decurge monitorizarea pacientului care a primit un implant dentar.
Dr. Alexandru Nanu – medic implantolog în București, a răspuns acestor întrebări și a oferit informațiile necesare înaintea unui consult preliminar. Citește articolul și fă-ți apoi o programare la una dintre clinicile de stomatologie Qmed din sectorul 4, București sau din Popești Leordeni.
Table of Contents
ToggleCare sunt pașii unui implant dentar?
Tratamentul de implant dentar necesită de multe ori o serie de intervenții care se pot întinde pe o perioadă variabilă de timp.
– Etapa 1 este cea de inserare a implantului dentar propriu-zis, un șurub realizat din titan generația 5, material complet biocompatibil.
– Etapa a 2-a va fi realizată peste 4-6 luni, timpul necesar osteointegrării implantului dentar, a „primirii” lui de către osul pacientului.
În această etapă va fi montată o capă de vindecare sau bont de vindecare, un conformator gingival ce va realiza profilul viitoarei coroane dentare.
– Etapa a 3-a și ultima, este cea de realizare propriu-zisă a coroanei dentare, a dintelui și cuprinde 2 manopere – Amprenta și montarea coroanei fizionomice.
VIDEO Care sunt pașii unui implant dentar? – Dr. Alexandru Nanu, medic implantolog București
Investigații și analize pentru implantul dentar
Ce investigații și analize sunt necesare înainte de implantul dentar?
În primul rând avem nevoie de o radiografie panoramică sau ortopantomogramă, precum și de un Computer Tomograf, la indicația medicului implantolog.
De asemenea, pentru o intervenție cu un rezultat cât mai predictibil, nouă ca medici implantologi, ne este necesar să înțelegem starea de sănătate generală a pacienților.
Astfel, ne va ajuta efectuarea de către pacient a unui set de analize de sânge înainte de implantul dentar, care să cuprindă:
• Hemoleucograma completă
• Factorii de coagulare
• Glicemia
• Vitamina C si vitamina D,
• Nivelul de colesterol LDL implicat direct în transportul grăsimilor către țesuturi.
VIDEO Ce investigații sunt necesare înainte de implantul dentar? – Dr. Alexandru Nanu, medic implantolog București
Când este necesar implantul de os?
Atunci când nu dispunem de un volum osos suficient pentru inserarea în sens 3D a implantului dentar în osul restant al pacientului. Este necesar să avem minim 2 mm os de jur împrejurul implantului. Folosim doar materiale premium de substituție osoasă, adăugate la osul rămas al pacientului, pentru implantul dentar realizat în clinicile Qmed București și Popești.
VIDEO Când este necesar implantul de os? – Dr. Alexandru Nanu, medic implantolog București
Este implantul dentar procedura care ți se potrivește?
Sunt implanturile dentare cea mai sigură opțiune pentru înlocuirea dinților lipsă? Avantaje, comparativ cu proteza sau puntea dentară, de exemplu.
Cu siguranță implanturile dentare vor fi soluția optimă pentru înlocuirea dinților care lipsesc. În cazul lipsei dinților din zona estetică, a dinților din față, de cele mai multe ori, eu voi alege utilizarea implanturilor dentare premium, dar și în zonele laterale ale cavității bucale, unde lipsa dinților cauzată de extracție intervine destul de timpuriu în rândul populației.
De asemenea, în cazul protezelor dentare totale, suportul oferit acestora de către implanturile dentare le oferă pacienților o calitate a masticației net superioară, precum și un nivel ridicat al vieții sociale, ca rezultat al stabilității lucrării protetice.
Implantul dentar: cum decurge și cât durează procedura
Care este timpul de finalizare al unei lucrări de implant dentar? De la prima consultație până la controlul final?
Durata de finalizare va depinde în primul rând de situația din cavitatea bucală a pacientului la momentul primei vizite. Putem lua ca exemplu lipsa unui dinte din zona laterală în condiții optime locale pentru inserarea unui implant dentar (os, spațiul dintre dinți, grosimea gingiei). În această situație vom avea nevoie de aproximativ 4-6 luni pentru realizarea lucrării.
Care este numărul maxim de implanturi dentare care se pot insera într-o singură ședință?
Numărul maxim necesar în cazul unei reabilitări totale orale este de 12 implanturi dentare pentru ambele arcade maxilare. În cazurile de edentații totale, adică a lipsei tuturor dinților de pe una din arcadele maxilare vom avea nevoie de minim 6 implanturi pentru realizarea unei lucrări fixe pe acestea. De obicei, această manoperă chirurgicală se realizează într-o singură ședință.
Monitorizarea de după inserarea implantului dentar
Cât de des trebuie să vină pacientul la control? Care este perioada de monitorizare?
Dispensarizarea este o etapă deosebit de importantă. Pacienții cu implanturi dentare ar trebui să vină la control în mod regulat la fiecare 6 luni după finalizarea lucrărilor.
În cadrul acestora ei beneficiază de o igienizare profesională corectă, realizată în cabinet, precum și de sfaturi din partea noastră despre modul corect de îngrijire a lucrării.
Acest control este gratuit în cadrul clinicilor de stomatologie Qmed din București sectorul 4 și din Popești Leordeni. De asemenea, este necesară efectuarea unei radiografii odată la 18-24 de luni, chiar în lipsa vreunei inflamații locale.
***
Dr. Alexandru Nanu, medic implantolog în București, a răspuns la o serie de întrebări generale despre modul de desfășurare al procedurii de implant dentar. Fiecare pacient este însă unic, iar etapele și desfășurarea întregii proceduri pot fi diferite în funcție de situația individuală a acestuia.
Pentru a înțelege mai bine ceea ce presupune procedura de implant dentar pentru dumneavoastră, vă invităm să consultați unul dintre medicii stomatologi experimentați din clinicile de stomatologie Qmed din București sectorul 4 și din Popești Leordeni. Veți obține o evaluare detaliată a nevoilor dvs. dentare, un plan de tratament individualizat și o evaluare a costurilor procedurii de implantare.
Citește și:
Implantul dentar: întrebări frecvente și răspunsuri despre implanturi
Implant dentar: limitari si contraindicatii – osteoporoza, diabet, anticoagulante
Despre implantul dentar premium, cu Dr. Ioana Duculescu
Implantul dentar, o procedură eficientă și sigură. Cât de dureroasă este procedura și cât te costă?